Adiția osoasă

Înainte de intervenția de implant dentar, pacientul va realiza un computer tomograf pentru ca medicul să poată vedea densitatea osoasă în zona de interes.

Odată cu înaintarea în vârstă, oasele arcadelor dentare prezintă o resorbție centripetă (la maxilar), respectiv centrifugă (la mandibulă). Principala cauza de resorbție a oaselor maxilare este fiziologică, și anume înaintarea în vârstă. Alte cauze sunt: boala parodontală, traumatisme deno-maxilare, infecții osoase și/sau gingivale, chisturi sau tumori maxilare, pierderea dinților și neînlocuirea lor cu implanturi.

În cazul în care pacientul nu dispune de suficient os, i se va efectua o adiție osoasă pe verticală (sinus lifting, cu scopul de a înălța osul) sau pe orizontală (adiții de os clasice, care au scopul de a îngroșa osul). Adițiile osoase pe orizontală sunt mai predictibile și au o rată de succes mai mare decât cele pe verticală.

Un sinus bolnav se observă atât clinic, cât și radiologic. În cazul în care pacientul are o sinuzită sau orice alt tip de inflamație sinusală, acesta va fi trimis la un medic specialist ORL pentru a trata afecțiunea respectivă anterior operației de sinus lift. Astfel, ne asigurăm că avem un câmp operator curat și sănătos, pentru o mai mare șansă de succes a intervenției.

Beneficii ale operației de augmentare osoasă:

    • oferă suport pentru viitoarele implanturi dentare
    • crează un aspect gingival natural
    • menține forma și înălțimea gingiei, îmbunătățind astfel aspectul vizual
    • crește durabilitatea în timp a implanturilor dentare, cât și a dinților naturali
    • conservarea alveolei dentare, dacă grefa se realizează postextracțional

Grefele osoase presupun utilizarea unor materiale și tehnici specifice, neputând fi efectuate decât de către medici specialiști și experimentați. În clinica noastră ne supunem standardelor internaționale în acest domeniu, urmând întocmai și la standarde înalte protocoalele recomandate

Distribuie articolul